Abonează-te la podcastul „Sunt Bine” și lasă-ne o recomandare! 🌟



Când avea 16 ani, Ana-Maria se uita în oglindă și tot ce vedea erau kilogramele în plus. De câțiva ani o dezgusta felul în care arăta. Se credea enormă, diformă și cu celulită. De obicei, evita chiar și reflecțiile din ferestre. Îi era rușine. În imaginile de pe Tumblr, cu hashtagul #thinspiration, pe care-l urmărea obsesiv, fetele arătau altfel. Slabe, cu trupuri aproape scheletice și oase proeminente – Ana-Maria credea că anume aşa trebuie să fie o fată. Inclusiv ea. 

Ana-Maria: „Mie mi se părea că, dacă o să fiu slabă, eu o să elimin tot ce este în plus, tot ce este adițional, tot ce mă încarcă și nimeni nu o să mai poată să folosească această armă împotriva mea. Pentru că, dacă o să fiu slabă, gata, eu sunt invincibilă.”

Verbul „a elimina” e folosit la propriu. Adolescenta mânca până nu mai putea biscuiți, pâine cu unt sau croissante, apoi mergea la baie să vomite. După asta, se uita la ceva ușor de consumat și se lăsa cuprinsă de starea de euforie. Devenise un ritual binecunoscut, un cerc vicios, de fapt: 

Ana-Maria: „Mănânci, după asta te apucă rușine, panică, anxietate, dar cel mai mult e sentimentul de rușine, pentru că te simți că nici nu vrei să te uiți în oglindă la tine și unica soluționare e să vomiți ca să-ți eliberezi organismul, poate să-ți mai organizezi o sesiune, pentru că erau perioade în care puteam să vomit și de cinci-şase și de şapte ori pe zi.”

Nimeni nu știa secretul Anei-Maria. Fata avea reguli stricte după care se ghida: mânca la ore fixe, alegea alimente care nu miros și le consuma într-o anumită ordine. Le vomita când mama nu era acasă sau noaptea, când apartamentul era cufundat în întuneric. Ca să nu se îngrașe, Ana-Maria folosea periodic laxative, făcea sport în exces sau se limita în mâncare. Pentru Ana-Maria, bulimia era ca un nor deasupra capului, un nor negru care îi dirija emoțiile, gândurile și deciziile. 

Ana-Maria: „După ce bulimia a început să fie cel mai important personaj în viața mea, eu m-am închis, pentru că nu aveam energie. Nimeni în afară de ea. Ea era cea mai importantă.” 

În adolescență, Ana-Maria a trecut prin multiple episoade de bulimie nervoasă. Cunoscută și sub numele de bulimie, e o tulburare de alimentație caracterizată prin consum de alimente în cantități mari, urmat de o eliberare sau curățare. Acest proces are loc prin inducerea vomatului, folosirea laxativelor sau sportul în exces. Persoanele cu bulimie au o imagine distorsionată a felului în care arată, deși majoritatea au o greutate normală, explică manualul de diagnosticare al Asociației Americane de Psihiatrie. 

Fiecare a zecea persoană din lume suferă de tulburări de alimentație, iar circa 3% au bulimie nervoasă, arată datele unor studii americane. Tulburările de alimentație luate la un loc – adică anorexia, bulimia și mâncatul compulsiv – ar avea cea mai mare rată de mortalitate dintre toate provocările de sănătate mintală. Ana Niculaeș, psiholog cu experiență în tratarea persoanelor cu tulburări de alimentație, ne spune mai multe: 

Ana Niculaeș: „Bulimia este o tulburare a comportamentului alimentar în care persoana resimte un disconfort emoțional și compensează cu mâncare disconfortul ăsta. Iată de ce persoanele care suferă de bulimie, de nevoia asta excesivă de siguranță, de dragoste, de afecțiune, pot să ingereze la o singură masă până la 3 kg de mâncare.” 

Fiindcă unele persoanele cu bulimie tind să-și provoace voma, tulburarea le afectează sistemul digestiv, explică experta Ana Niculaeş.

Ana Niculaeș: „În timp, dacă e făcut cu o regularitate de câteva ori pe săptămână sau în fiecare zi, asta afectează foarte mult eliminarea sucului gastric, care afectează dentiția. De asemenea, noi putem să observăm răni la nivelul degetelor care sunt introduse în laringe pentru a provoca procesul de vomă. În afara de asta, pe termen lung, se dezechilibrează sistemul circuitului cardiovascular, digestiv, evident, limfatic.” 

Ana-Maria simțea pe propria piele aceste consecințe: îi cădea părul, i se stricau dinții, i se oprise ciclul, avea dureri de cap și se simțea sleită de puteri. 

Ana-Maria: „Aveam o sănătate atât de șubredă, dar ce contează? Că eu după asta măsuram perechea ceea ce blugi în care nu mai încăpeam și o puneam așa, acolo, și în fiecare dimineață încercam să o îmbrac și, dacă se încheia mai ușor, gata, eu aveam dispoziție pentru toată ziua.”

Și viața socială a Anei-Maria s-a schimbat. Cândva o fată cu note bune și implicată în viața școlară, adolescenta a început să evite petrecerile cu colegii, evenimentele de la liceu și ieșirile cu amicii. 

Ana-Maria: „Bulimia te încătușează foarte mult, nu te simți confortabil în corpul tău. Eu din cauza asta nu voiam să merg la discotecă, pentru că pe mine totul mă durea, nu mă simțeam senzuală, nu voiam să dansez, nu voiam să comunic cu nimeni.” 

Mariana, colegă de bancă, știa de ce Ana-Maria lipsea frecvent de la școală. Dar nu i-a trădat secretul. Erau cele mai bune prietene și încerca să o ajute: 

Mariana: „Știam că nu e din cauza lenei sau din cauza inabilității de a fi sociabilă, ci doar din cauza că ea trecea printr-un moment dificil în care nu se putea accepta și nu putea să fie înconjurată de oameni atâta timp cât ea nu se simțea bine cu sine. Întrebările, evident, veneau la mine, ca prietena cea mai bună și mai ales că împărțeam deseori o bancă și deseori eram cumva pusă sub lumină… Hai să spunem că… I covered for her. O „acopeream”, așa, ca să nu se înceapă zvonuri și ca să-i ofer și ei o acoperire, ca ea să-și revină și să continue deja lecțiile când era ea gata.” 

Ana-Maria: „Râdeau și colegii mei: „Anișoara vine la lecția a doua, se duce și vine peste două zile”. Cam asta și-a fost istoria. Nu mi-era interesant, eu nu eram prezentă. Veneam la școală și nu ascultam ce se spune la lecții, dar mă gândeam ce voi mânca astăzi, ce voi mânca mâine sau cum o să vomit.” 

Totul a început în clasa a șasea. Ana-Maria a încetat să meargă la cursuri de dans și pentru prima dată în viață s-a îngrășat. Nu-i plăcea cum arăta și se ascundea în haine largi, evita oglinzile și fustele. Ca să scape de kilograme, s-a înscris la clubul de sport de lângă casă. Mergea la majoritatea antrenamentelor: zumba, bicicletă, exerciții pentru abdomen, brațe și șolduri. Cădea dintr-o extremă în alta: ba mânca prea mult, ba se înfometa. Într-o zi, după ce a mâncat foarte mulți biscuiți, i-a venit o idee. S-a gândit să-i vomite. 

Ana-Maria: „Până acum îmi amintesc acea lună de mai în care dimineața am simțit că gata, am găsit soluția la toate problemele mele și Doamne, ce genial!” 

Cu timpul, obișnuința de a vomita a devenit o rutină. Acest regim bolnăvicios i-a adus cifra dorită pe cântar, cu prețul sănătății. 

Ana-Maria: „Eu m-am reîntors la 1 septembrie, în clasa a 7-a, cu 48 kg, fără ciclu, ce-i drept, (…) dar eu eram foarte mândră de mine că am început să primesc și complimente… Ştiu că m-am dus la băiatul de care îmi plăcea și zic: ok, uită-te la mine, e timpul să mă iubești. Și el m-a respins atunci… Eu credeam că dacă o să slăbesc, automat toate problemele mele o să se rezolve. Și în momentul cela am înțeles că ok, eu mă apuc de mâncat, adică deja am început să mănânc foarte mult și să vomit la fel de mult.” 

Ana Niculaeș spune că bulimia se manifestă mai ales la adolescente, deși a întâlnit și adulți, inclusiv bărbați, cu această tulburare de alimentație. Psihologul explică rădăcina acestei tendințe: 

Ana Niculaeș: „Nevoia de a fi frumoasă, în spate, de fapt, ascunde nevoia de a fi apreciată, acceptată, care e o nevoie psihologică. Preadolescentele, fiind la etapa la care se dezvoltă fiziologic, sexual, trec prin foarte multe schimbări, pe fonul hormonal uneori, ele pot să adauge în greutate comparativ cu perioada în care erau în clasele primare, dar acesta e un proces firesc, specific dezvoltării fizice.” 

După 2-3 ani de episoade bulimice ținute în secret, Ana-Maria i-a povestit mamei ce se întâmplă. Șocul și lacrimile au copleșit-o, își amintește Lilia. 

Lilia: „Și când mi-a povestit toate, tot ce a făcut ea cu corpul ei, chiar pentru o mămică e foarte dureros. Pur şi simplu, prima mea reacție – eu nu puteam să cred că a putut să facă asta cu ea, fiindcă nu pur simplu vomita că, uite, voia să vomite. Pentru a vomita, ea își provoca folosind diferite metode despre care a citit pe paginile Internetului.” 

Atunci, Lilia muncea de dimineața până seara. După divorț, s-a axat pe serviciu ca să-i poată asigura singurei sale fiice o viață fără lipsuri. Pe atunci, se vorbea puțin despre tulburările de alimentație. Lilia habar n-avea ce înseamnă bulimie. 

Lilia: „Eu idee nu aveam că există așa o problemă și am fost șocată că… Adică tot timpul am manifestat o dragoste enormă față de ea și nu înțelegeam ce îl putea face pe un copil, pe care îl iubeam atât de mult, să-și provoace atâta durere?” 

După confesiunea Anei-Maria, Liliei nu-i venea să creadă că e adevărat. Era sigură că bulimia e un fragment din imaginația adolescentei și o implora să-și schimbe modul de gândire. 

Lilia: „Țin minte că deseori îmi zicea că nu o aud, că eu consider că astea toate sunt invențiile ei, nu o iau în serios, mesaje din astea.” 

Lilia a trecut prin momente de pură disperare: 

Lilia: „Era așa că ea mânca-mânca și apoi aștepta momentul când poate să vomite și devenea parcă absentă. Ea mă aștepta să ies din casă, dar eu pe urmă am cunoscut starea asta, ea parcă se transforma într-o altă Ana-Maria. Când deja cunoșteam problema, deja știam ce urmează să facă, fiindcă parcă nici nu era, ca o stană de piatră, absentă, fără emoții. Puteam să-i spun eu nu știu ce, puteam nu știu ce să-i fac, dar ea stătea și se uita la mine fără nicio reacție.” 

Ana-Maria: „Mie îmi pare foarte rău prin ce-o trecut mama, pentru că foarte, foarte mulți ani, ca orice părinte, ea a crezut că e vina ei, că i-a scăpat ceva, că nu a putut să mă ajute, deși mama s-a implicat și noi am trecut prin foarte multe tipuri de tratamente.” 

Primul pas pe care l-a întreprins Lilia a fost să apeleze la un specialist, însă Ana-Maria a simțit că psihologul nu a înțeles-o.

Ilustrație: Ana Grigorovscaia

Lilia: „Am mai încercat să mergem la un alt specialist, dar am ajuns atunci până la ușă și ne-am întors înapoi, că ea categoric nu voia să meargă. Și îmi repeta, nu o singură dată, că mămica, numai tu poți să mă ajuți.” 

Lilia a luat și alte măsuri. A umplut frigiderul cu produse sănătoase: legume, fructe, pește. A început să facă sport împreună cu fiica. Speranța era că un mod sănătos de viață va reduce numărul episoadelor bulimice. 

Lilia: „Dar ea cumpăra la magazin de una singură ceea ce îi plăcea ei și continua ceea ce își făcea.” 

Ana-Maria: „Dacă cineva renunță la fumat sau la alcool, el renunță la drogul lui, el, pur și simplu, îl elimină. Noi trebuie să ne învățăm în fiecare zi să ne întâlnim cu drogul nostru preferat în față și să-l controlăm, să-l aranjăm, să ne împăcăm cu el, să-l acceptăm.” 

Ana-Maria a avut bulimie până la vârsta de 25 de ani. Anii de liceu și cei de facultate la Universitatea din Oradea i-a petrecut într-o încercare continuă de a construi o relație sănătoasă cu mâncarea. În primul an de facultate, a ajuns la cea mai mare greutate – aproape 90 de kilograme. Dar tot atunci, a înțeles că vrea să se facă bine. Ritmul calm al unui oraș nou i-a priit. Locuia la cămin cu mai multe fete, care i-au devenit apropiate. Exemplul lor a învățat-o să vadă mâncarea ca pe un prieten. Își amintește în special de un moment din studenție: 

Ana-Maria: „Noi făceam duș comun și faptul că vezi corpurile la atât de multe fete într-o oarecare măsură te liniștește, pentru că vezi că fiecare persoană are așa… adică, niciun corp nu este ideal și este normal. Și oricum fetele astea nu se gândesc că, uite, eu am un pic de vergeturi sau am un kilogram, două, trei… Pentru mine era magic cum fetele astea reușeau să se trezească indiferent de cum se simțeau: frumoase, urâte, au luat un pic în greutate, nu au luat un pic în greutate, nu știu. Ele se trezeau de dimineață, se duceau la lecții, se duceau să se distreze și pe mine chestia asta m-a ajutat foarte mult.” 

După facultate, Ana-Maria a plecat la Moscova, unde locuia mama și noul ei soț. Acolo a găsit un job care o pasiona și a întors o nouă filă în relația cu mama. 

Lilia: „Ultimii trei ani am avut foarte multe discuții de suflet, care ne-au apropiat foarte mult. Acum sunt mult mai liniștită, fiindcă o simt mult mai matură ca personalitate. Au fost zeci de situații care puteau să o provoace să procedeze la fel cum o făcea de obicei. Dar ea a avut curajul să spună „nu”.” 

Ana-Maria: „Cu mama foarte mult timp nici nu ne pupam, nici nu ne îmbrățișam, pentru că bulimiei foarte mult nu-i plăcea de mama. În general, bulimia mea, Doamne ferește, ce mai ura toate persoanele care îmi ofereau iubire. Ei nu-i trebuia iubirea oamenilor din jur. În general, despre oamenii care îmi spuneau gânduri corecte, gânduri frumoase și complimente, bulimia mea îmi băga în cap că nu, stai cât mai departe de ei…” 

În timp, numărul episoadelor bulimice ale Anei-Maria s-au rărit. 1 aprilie 2019 este data marcată cu roșu în calendar. Ana-Maria simte că atunci a făcut primii pași spre o veritabilă vindecare. Din aprilie 2020, nu mai numără „zilele curate”, adică zile în care nu a vomitat. Sunt prea multe. 

Ana-Maria: „Eu mai am o relație bolnăvicioasă cu mâncarea în sine. Pentru mine ea este drogul cel mai puternic, este formă de relaxare, îmi aduce plăcere. Acum, etapa mea importantă este de a nu mai umple goluri cu mâncare.” 

Ana-Maria: Unde e lista mea cu produse de bază? Ok, rămâne proteina din fasole, năut, linte, sigur, linte.”

Așezată în fața laptopului, Ana-Maria cumpără produse alimentare la un magazin online. Se ghidează după o listă ca să nu-i scape nimic. Pune în coș terciuri, legume, fructe și, pentru desert, își alege o ciocolată neagră. 

Ana-Maria: „Măi, roșiile cherry sunt la reducere… Dacă le combin corect, pot să nu am aciditatea mărită și deja am aproape un an și ceva și reacționez destul de bine la roșii. Hai, punem roșii! Și vedem cum reacționează organismul.” 

Deși se simte mult mai bine, Ana-Maria știe că lupta pentru sănătate e un efort continuu. 

Ana-Maria: „Mie mi se părea că, dacă o să fiu curată și o să am zile curate, eu în general n-o să am probleme. Nu! Probleme au apărut mai multe și mai multe, pentru că tu încerci să trăiești viața, tu încerci să interacționezi, să fii activ, să treci astăzi peste un lucru, mâine peste altul, să descoperi ceva nou…” 

În ceea ce privește bulimia, Ana-Maria are o poziție categorică. 

Ana-Maria: „Și eu asta, poate, le-aș spune la fetele care acum încearcă să experimenteze așa jocuri: nu funcționează. Atât. Tu pierzi timp, pierzi sănătate și cel mai obositor la bulimie e că ea nu numai că nu funcționează și îți adaugă probleme în plus, dar tu după asta trebuie să te reabilitezi o perioadă lungă de timp.” 

Tratamentul bulimiei poate fi complicat, deoarece tulburările alimentare afectează multe sisteme ale organismului. Pe deasupra, acestea pot fi simptome ale altor probleme mintale, printre care depresia și anxietatea. Se recomandă o combinație de consiliere nutrițională și psihoterapie. Şi medicamentele pot ajuta. Însă vindecarea nu e lipsită de provocări. Chiar dacă sunt dureroase, recidivele fac parte din proces și nu sunt un motiv să renunți. Din nou, Ana Niculaeș: 

Ana Niculaeș: „E important să menționăm că noi nu vorbim despre o tratare a bulimiei. E, mai degrabă, despre abilitatea persoanei de a gestiona anumite crize și în momentul în care persoana e în remisie și are o criză de bulimie pe an, se consideră tratată. Când ele apar e foarte important ca persoana să înțeleagă ce a fost declanșatorul, care emoție, ce o face să rupă frigiderul și ce măsuri poți să întreprinzi în direcția asta pentru a gestiona emoția. Pentru că, practic, ce se întâmplă atunci când încercăm să înlocuim satisfacția emoțională cu mâncarea? Noi niciodată nu o să obținem emoția din spate.” 

În prezent, Lilia continuă să trăiască la Moscova, împreună cu soțul ei. Lucrează în calitate de pedagog într-un centru de reabilitare. Dacă s-ar putea întoarce în timp, spune că ar fi insistat mai mult ca Ana-Maria să beneficieze de ajutorul specialiștilor:

Lilia: „Poate asta ne ajuta, nu știu, nu pot să vă zic. Dar cred că aș fi mai insistentă. A fost un drum lung, foarte neplăcut, foarte dureros uneori.” 

Mariana spune că bulimia Anei-Maria i-a deschis ochii la tot ce înseamnă tulburări de alimentație:

Mariana: „Unele boli se văd, unele tulburări se observă. Pentru altele este nevoie de timp și sunt, într-adevăr, aceste boli invizibile, care nu se văd, dar le vezi doar efectul.” 

Mariana are 26 de ani și locuiește la Munchen, unde lucrează într-o companie internațională de consultanță financiară. Spune cu multă căldură că prietenia cu Ana-Maria a rămas la fel de strânsă. Fetele se sună, își scriu mesaje, fac schimb de poze sau imagini amuzante de pe net. Cu doisprezece ani în urmă, când prietena ei suferea de bulimie, Mariana era și ea adolescentă. Nu știa cum să procedeze corect:

Mariana: „În retrospectivă mi-am dat seama că, probabil, nu am avut o reacție corectă și trebuia atunci să bat alarma și să spun cuiva, cel puțin mamei mele, pentru că și eu, și ea aveam 13-14 ani, deci eram două copile. Și aceasta era o problemă care eventual putea să aibă consecințe mult mai grave.” 

Între timp, s-au schimbat lucrurile și pe Internet. Mai multe platforme online oferă informații și resurse utile persoanelor care fac față provocărilor de sănătate mintală. 

Ana-Maria: „Acum, când intru pe Tumblr și caut bulimie, apar și imagini legate de tratament, de gânduri frumoase pe care să le ai, de gânduri de respect față de tine.” 

Ana-Maria până acum evită oglinzile. Dar se simte mult mai bine în pielea sa. Îi place de sine. Îi plac picioarele zvelte, brațele puternice, părul lung și brunet, dinții albi. Îi place că e bravo. Ana-Maria a revenit la pasiunea din trecut – dansul. E timpul pe care și-l dedică sie. Mișcările improvizate sub muzica lentă, caldă ca o îmbrățișare, o ajută să se simtă acasă în corpul său. 

Ana-Maria: „Pentru mine este prioritar ca eu să fiu sănătoasă. Eu am înțeles că corpul nostru merită atenție, grijă, iubire. Eu celebrez ce mă face unică. Corpul meu este atât de puternic. El a fost confidentul și prietenul meu pe tot parcursul timpului. Vreau să am grijă de el, pentru că prin el simt viața din jur.”

 


Acest episod a fost realizat cu sprijinul Biroului de cooperare al Elveției în Republica Moldova. Opiniile exprimate ne aparțin și nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorilor.

Comentarii