Abonează-te la podcastul „Sunt Bine” și lasă-ne o recomandare! 🌟



În aprilie 2018, Daniela făcea o schimbare majoră în viața ei. Schimba jobul de la Google, în echipa de vânzări, pe o poziție similară într-un startup american, numit Segment. Rămânea să trăiască în Dublin, un oraș vibrant, cu pub-uri, galerii și castele de piatră. Daniela, fata cu părul șaten și ochii albaștri, care avea pe-atunci doar 23 de ani, era entuziasmată.

Daniela: „Ce m-a atras în acel job a fost managementul care era extraordinar, adică persoane extrem de sârguincioase, oneste, interesante și foarte carismatice. (…) Plus oportunitatea de a contribui, de a nu fi doar o piesă dintr-o mașinărie mai mare.”

Daniela știa ce înseamnă să lucrezi într-o companie tech. Sunt multe avantaje – salarii competitive, echipe de lucru internaționale și o infrastructură impresionantă. Campusul Google din Dublin, de exemplu, este alcătuit din cinci clădiri moderne, interconectate printr-un pod de sticlă, şi are tot ce-ți dorești.

Daniela: „Vrei să joci Playstation, este Playstation. Vrei să joci fotbal de masă, este fotbal de masă. Vrei să joci tenis de masă, îl găsești și pe ăla. Vrei să stai în fața unui geam panoramic, te duci la etajul 13 și stai în fața geamului panoramic. Vrei ceva deosebit, ai mai multe restaurante în campus din care tu poți alege. Vrei o cafea, este barista. Într-adevăr, totul este făcut ca tu să lucrezi mai mult și să nu te gândești la chestii cotidiene. Da, se oferă multe, pentru că ți se cer multe.

După zece luni la Google, Daniela a înțeles şi care sunt neajunsurile jobului. Așa cum spunea mai devreme, se simțea o piesă mică într-o mașinărie gigantică. Spera că la Segment va explora piețe noi și va face următorul pas în carieră, adică se va muta din echipa de vânzări în echipa tehnică a companiei. Nicidecum nu s-a așteptat că după opt luni de muncă va ajunge pe canapeaua psihoterapeutului.

La Segment, totul a început cu lucruri mici. Daniela a rămas o zi să lucreze peste program, apoi două, până a realizat că muncește câte 10-12 ore pe zi, iar sarcinile nu se mai termină. Totodată, și-a dat seama de o altă problemă:

Daniela: „Asta poate o să sune ca un capriciu, dar eu eram overqualified, jobul meu devenea plictisitor, nu exista loc pentru a face creierul să lucreze, gen tu ai scenariu, tu ai o cale care trebuie să o faci și noi iarăși ajungem „cog in a machine” în loc de a face ceva creativ, de a încerca să găsești soluții la câteva probleme pe care le au clienții tăi.” 

Între timp, managerii pe care îi admira atât de mult au fost înlocuiți. Transferul într-o echipă tehnică pe care și-l dorea Daniela nu mai era posibil. Deși se simțea dezamăgită, tânăra continua să lucreze intens. Oboseala devenea cronică. În fiecare dimineață, trebuia să se oblige să meargă la serviciu.

Daniela: „Trăiam la zece minute de oficiu și întârziam câte jumătate de oră dimineața, pentru că, pur și simplu, nu mă puteam forța să ies din pat, să mă duc acolo, pentru că știam că urmează o zi în care ceva n-o să meargă așa cum vreau eu sau care va fi fix oglindirea dacă nu a zilei de ieri, cel puțin oglindirea a aceleiași zile de săptămâna trecută. Adică fiecare marți e la fel, fiecare miercuri e la fel și asta nu oferea stabilitate, ci oferea dezamăgire.” 

Ilustrație: Ana Grigorovscaia

Daniela nu înțelegea ce i se întâmplă. Încerca să se convingă pe sine însăşi că totul e bine, iar atunci când nu reușea, se simțea vinovată. În cap îi roiau aceleași gânduri:

Daniela: „Tu ai un job bun, foarte bine plătit, cu foarte multe chestii adiționale, gen transport gratuit, mâncare gratuită, tu ai așa de multe lucruri care ar trebui să te facă bine, dar dacă asta nu te face să te simți bine, înseamnă că tu ești problema și înseamnă că tu trebuie cumva singură s-o rezolvi. Dar dacă tu crezi că ai timp liber pentru problemă, asta înseamnă că tu nu lucrezi suficient, tu ai prea mult timp liber dacă ai timp să te gândești la nişte emoții și cum asta te face să te simți.” 

Abia mai târziu Daniela avea să afle că suferea de burnout sau sindromul arderii profesionale.

Veronica Calancea e psiholog clinician și președinta Asociației „Balint”. În Republica Moldova, anume Asociația „Balint” se ocupă de profilaxia sindromului arderii profesionale. Veronica Calancea a înființat-o după ce a trecut ea însăşi prin stări de burnout. 

Veronica Calancea: „Burnout este o oboseală, o utilizare, o uzură a energiei, a forțelor și resurselor proprii ale individului, fiindcă pe parcurs, omul are un potențial de acțiune și, cu cât mai mult se cheltuie, cu atât mai repede persoana poate intra într-o stare de oboseală.” 

În 2019, Organizația Mondială a Sănătății a numit burnout-ul „un fenomen asociat muncii”. Deși a fost inclus în Clasificarea internațională a maladiilor, nu e recunoscut ca boală. Burnout-ul e descris drept „un sindrom (…) ce rezultă din stresul cronic la locul de muncă, ce nu a fost gestionat cu succes”. Această clarificare a fost un pas important spre destigmatizarea subiectului arderii profesionale, care continuă să fie învăluit în mituri. Veronica Calancea explică, bunăoară, diferența dintre lene și burnout.

Veronica Calancea: „Omul într-adevăr este supraobosit și nu mai vede în jur nimic. El nu este, el dispare. Persoana, când îi este lene, este axată pe persoana proprie. Dar în burnout el nu se găsește pe sine.” 

Burnout-ul are trei simptome principale: o stare de epuizare, cinismul și sentimente negative asociate cu munca, productivitate redusă. La nivel fizic, persoanele care trec prin burnout au insomnie, cefalee, sunt iritate și stresate. Tot spectrul acestor emoții l-a simțit și Octavian Taranov, medic-urolog la Spitalul Clinic Republican. În practica sa de peste 30 de ani, a trecut de câteva ori prin burnout, deși nu întotdeauna a știut că acest fenomen are denumire. 

Octavian Taranov: „Este foarte mult de lucru „din noapte până-n noapte”, cum se spune la noi: operații multe, gărzi de noapte, nopți nedormite. Sistemul nervos este la limită… Sindromul burnout se începe treptat, fără a avea anumite schimbări la început. Ca medici, noi toți ne gândim: „păi, am obosit, n-am mâncat la timp, nu am dormit cât trebuia” și nu atragem atenția faptului ăsta. Însă cei care te înconjoară observă chestia asta.”

În mai multe cercetări se menționează că medicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în faţa sindromului arderii profesionale. Mai ales chirurgii, spune Octavian Taranov din experiența proprie.

Octavian Taranov: „În concediu, întotdeauna plecam la mare în fiecare an. Asta era lege. Dar îmi era foarte greu, fiindcă de acum când este sindromul burnout, ai așa o stare…, când stai pe malul mării, stai și nu îți găsești loc. Nu puteam să stau culcat pe plajă. Aveam așa impresie că eu pierd timpul. Eu stau aici, asta e timp pierdut pentru mine. Înțelegeți, timp absolut pierdut? Nu puteam sta într-un loc. Eu trebuia să creez ceva, să muncesc, să lucrez și așa mai departe.” 

Nu cunoaștem numărul de persoane care au trecut prin burnout în Republica Moldova. În general, există puține studii care analizează acest fenomen. În Europa, cercetătorul belgian Wilmar Schaufeli a explorat relația dintre burnout și economie, guvernare și cultură, într-un studiu publicat în 2018. Una dintre concluzii e că țările predispuse la un nivel ridicat de stres sunt cele din estul și sud-estul Europei. Mai mult, se pare că burnout-ul este predominant în statele în care munca e considerată foarte importantă și în țările cu democrații slabe. 

Daniela ține minte bine ziua de 11 decembrie 2018, atunci când a înțeles că trebuie să caute de urgență un psihoterapeut.

Daniela: „Mmmm…, gânduri suicidale, gânduri suicidale. O simțire că eu mă scufund constant. Adică stai – o vorbă din popor – ca țiganul la mal și te îneci. Și atunci deja era grav.”

Trei specialiști la care a apelat în Dublin au refuzat să o consilieze. Psihoterapeuții au spus că e un caz grav și nu vor să-și asume responsabilitatea.

Daniela: „Datorită jobului care m-a făcut să fac burnout, eu aveam suficienți bani să merg la clinici private. Şi asta clinicile private au dreptul să te refuze. Dacă eu m-aș fi dus cu asigurarea medicală, poate mai degrabă îmi tăiam venele sau mă aruncam sub o mașină decât să fi ajuns la psihoterapeut, pentru că rândurile sunt de câte jumătate de an.” 

Specialistul care nu a refuzat-o pe Daniela a diagnosticat-o cu depresie clinică pe fond de burnout. Nu este un caz izolat, spune experta Veronica Calancea. Iată ce se întâmplă când burnout-ul rămâne netratat:

Veronica Calancea: „El se poate agrava și atunci se poate să intre în stări de depresie, în stări de depresie majoră, inclusiv până la suicid. Asta este cea mai gravă consecință a sindromului burnout.” 

La ai săi 70 de ani, Octavian Taranov oferă prilej de invidie colegilor – face sport în mod activ. E un hobby din copilărie, care l-a ajutat să treacă peste stările de ardere profesională. 

Octavian Taranov: „Nu toți se scoală la ora cinci dimineața să treacă strada, să plece la stadion și să se ocupe o oră cu sportul. Și alerg, și exerciții, și la turnik… Bucuros că acolo unde mă ocup, la stadion, sunt toate felurile de sport.” 

În Republica Moldova, despre burnout ca termen dedicat sindromului arderii profesionale a început să se vorbească în 2015, spune Veronica Calancea. Dar și atunci, doar în cercuri restrânse. Iată una dintre consecințele acestui fapt:

Veronica Calancea: „Deci, la momentul dat, în Moldova, încă nu este concediu medical pentru sindromul burnout. El poate fi eliberat de la neurolog pentru neurastenie sau psihastenie, ceea ce ar fi mai degrabă o oboseală, o stare de oboseală cronică, dar pe care o diagnostichează neurologul. Și mai este a doua variantă, când practic cu același diagnostic de oboseală cronică, dar care deja este și anxietate, și depresie, care la fel poate fi diagnosticul pus de neurolog, cât și de psihiatru.” 

Din cauza situației epidemiologice, Octavian Taranov a luat o pauză de la serviciul la Spitalul Clinic Republican, la fel ca mulți alți medici trecuți de vârsta de pensionare. Acum, lucrează doar la o clinică privată, unde spune că riscul arderii profesionale e mult mai mic. 

Octavian Taranov: „Omul la locul de lucru trebuie să fie bucuros, să cânte și să se bucure, dar nu să se ducă acasă și să plângă în batistă.” 

În cazul Danielei, terapia în combinație cu pastilele antidepresive au ajutat-o să se facă bine.

Daniela: „După ce starea mea mintală a început să se îmbunătățească, adică după ce pastilele au început să funcționeze și eu am început să funcționez ca un om, am decis să fac un șir de schimbări în viață, foarte radicale.” 

Daniela a plecat de la Segment, s-a despărțit de prietenul ei și a revenit la Chișinău. Aici s-a angajat la XOR, o altă companie tech, și într-un an de zile a ajuns în echipa tehnică, așa cum și-a dorit dintotdeauna. Datorită terapiei pe care o urmează până în prezent, Daniela spune că se înțelege mai bine pe sine.

Daniela: „Pentru mine jobul înseamnă foarte multe. Asta e o metodă de a analiza cât de important ești, cât de bun ești sau chiar de a crește sau scădea autoaprecierea și asta e cu referință doar la propria persoană.” 

Daniela știe că va continua să lucreze cu pasiune, fiindcă îi place ceea ce face, dar asta nu o mai oprește să facă pauze și să aibă grijă de sine.

Daniela: „Dacă eu am concedii, eu le folosesc pe toate, până nu ajungem la zero la sfârșitul anului de muncă. Lucrezi numai cât ești în oficiu, ceea ce a fost foarte greu cât am fost pe remote, să nu mixez lucrul cu odihna.” 

După ziua de muncă, Daniela își face timp pentru hobby-uri.

Daniela: „Împletit, croșetat, citit, scriam reviews într-un timp, într-un timp făceam freelancing cu traduceri, deci destul de multe. Acum am doi motani care îmi distrug casa, which is fine.” 

Veronica Calancea: „Primul moment este ca persoana să-și ia timp liber ca să reușească să doarmă, să reușească să comunice cu cei apropiați, să aibă timpul pentru odihnă, să aibă timpul pentru somn. Să facă activități în aer liber, să știe ce își dorește să facă, să știe ce vrea, de fapt.” 

Sindromul burnout prin care a trecut Daniela i-a arătat de ce este important să avem membri de familie, prieteni sau colegi cu care să împărtășim greutățile prin care trecem.

Daniela: „Am crescut într-o familie foarte conservativă, care consideră că dacă tu ai nişte probleme, dacă ceva nu e bine, înseamnă că trebuie să lucrezi mai mult. Sau you do not really share your feelings. Inhibarea emoțiilor și nevorbirea despre ele este la sigur un motiv de a lăsa lucrurile să meargă foarte rău. Adică am început să vorbesc mai deschis despre problemele mele, mi-am creat un grup de suport emoțional în jur… Şi nu pot să zic că l-am creat… Aceștia sunt oameni care erau în viața mea de zeci de ani, dar cu care noi nu vorbeam pe aceste teme, parțial din cauza mea, pentru că nu mă deschideam suficient.” 

Înainte să intre în următoarea ședință online, din biroul ei din sectorul Sculeanca din Chişinău, Daniela a împărtășit cu noi o ultimă concluzie:

Daniela: „Am început totuși să înțeleg că eu sunt una, dar muncă e multă, adică joburi sunt multe, și nu mai sunt așa de legată de un loc de muncă precum eram.” 


Acest episod a fost realizat cu sprijinul Biroului de cooperare al Elveției în Republica Moldova. Opiniile exprimate ne aparțin și nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorilor.

Comentarii