Doina Dolghier este psihoterapeută de cuplu și familie. Am rugat-o să răspundă la întrebările anonime din partea membrilor comunității „Sunt Bine”. O găsiți pe Instagram și Facebook.
Cum să-mi ajut părinții care trec prin greutăți, depresii, dar nu vorbesc despre asta și nu cer ajutor?
Te invit să îți pui singur/ă următoarele întrebări: pot eu influența asupra rezolvării problemelor lor? Sunt eu în măsură să fac ca greutățile lor să dispară? Pot eu să îmi asum responsabilitățile lor? Se întâmplă des ca copii, în special cei care au văzut că adulții nu s-au descurcat cu propriile probleme (exemplu: alcoolismul, violența în familie) devin copii-adulți care-și „suflecă mânecile” și se implică total în rezolvarea problemelor mult prea grele pentru vârsta și experiența lor. Acești copii ajung să nu-și mai trăiască propria copilărie și devin adulți care-și vor asuma imediat problemele altora (soților/soțiilor, iubiților, rudelor etc) și vor atrage oameni care au nevoie de ei. Deci, iubirea va fi tranzacționată prin ajutor și adesea nu vor aștepta nimic în schimb, având în adâncul sufletului credința că așa e făcută viața – să dai dar să nu aștepți ceva în schimb. Este important să fim atenți la acest aspect. Asta dacă vorbim de greutățile vieții.
Însă dacă vorbim despre o depresie a unui părinte sau ambilor, putem să-i ajutăm prin atitudinea noastră. O atitudine de suport emoțional, de acceptare, să-i lăsăm spațiul de care are nevoie pentru a se reechilibra, mesajul indirect ar fi „eu sunt aici pentru tine, te iubesc și te accept așa cum ești”. Uneori o persoană care suferă de depresie va dori doar „să fie lăsată în pace”, iar atitudinea noastră ar fi bine să spună „Ok, îți las timp și spațiu. Nu pot să-ți schimb starea dar o accept și te accept”. Asta putem arăta nu doar prin cuvinte ci prin gesturi, iar celălalt va simți suportul nostru necondiționat. Astfel, șansele de conștientizare a nevoii de a se adresa la un specialist în sănătate mintală cresc.
Este important totuși să înțelegem că insistența poate fi dăunătoare. Persoana se poate simți intimidată, vinovată, rușinată, confuză iar dacă insistăm să caute ajutor, putem amplifica aceste stări. Sigur, motivația trebuie să fie foarte puternică pentru a începe un proces terapeutic de recuperare (tratament medicamentos și/sau psihoterapie), iar fără motivația suferindului într-o doză consistentă, nu vom putea face progresele necesare pe acest drum, care este nefamiliar și incomod pentru pacient.
Cum scap de gânduri?
Dacă ai scăpa de gânduri, în general, nu a-i mai fi viu. La fel e și pentru cei care spun „nu vreau să mai simt asta”, făcând referire la o anumită emoție: durere, furie etc. Dacă vorbim despre gândurile negative, te invit întâi să cauți să le înțelegi. De când sunt acolo? Când apar? Ce evenimente au marcat „instalarea” lor? Fiecare om își formează pe parcursul vieții convingeri raționale și iraționale, din nevoia umană de a da o formă la ceea ce este bine și rău, moral, imoral, normal, anormal. De exemplu, „trebuie să am succes, dacă nu am, sunt un eșec!” este o convingere irațională, deoarece va avea ca rezultat lipsa de acțiune sau un comportament distructiv, pe lângă emoțiile nesănătoase pe care le va activa: panica, depresia, furia sau compătimirea de sine. Printre sentimentele sănătoase se numără: tristețea, regretul, frustrarea și iritarea. Gândurile pornesc acest mecanism vicios, activează emoțiile nesănătoase, acestea împing spre acțiune: „nu mai particip la maraton, deoarece oricum voi pierde pentru că oricum nu am succes întotdeauna și astfel sunt un ratat”. În condiții de self-help, îți propun următorul exercițiu: să răspunzi la următoarele întrebări: Cum apar gândurile? Când apar? Le simți prezența în fiecare oră și minut din viața ta? Cum te-au ajutat să eviți acțiunea sau să fugi de problemă? Cum te protejează de o suferință și mai mare? Cum sunt celelalte gânduri? Cât de des te trezești gândind în extreme? Exemplu: niciodată nu trebuie să simt furie sau trebuie mereu să am succes. Scrie totul pe o foaie alături de o listă de convingeri adânc înrădăcinate. Citește cu voce tare și observă care convingeri te-au adus în acest punct.
Cum să mă iubesc mai mult pe mine?
Mă bucur că această întrebare a fost formulată anume așa. Iubirea de sine înseamnă acceptare și iertare. Acceptarea și iertarea nu e același lucru. Întâi apare acceptarea după care iertarea. Acceptarea înseamnă integrare: trecutul meu devine parte din mine. Experiența X o accept ca aparținându-mi, nu o mai resping. Accept că uneori pot fi furios/oasă, alteori drăguț/ă cu oamenii din jur. Nu îmi resping sau inhib furia, lăsând-o să se transforme într-o senzație de „nod în gât”. Accept că sunt vulnerabil/ă și am curajul să-mi expun vulnerabilitatea, ca oamenii să mă vadă așa cum sunt cu adevărat, nu doar o mască a unui om gata de luptă 24 din 24. Iertarea înseamnă că mă iert pe mine pentru liniștea mea. Nu pentru ceilalți, ci pentru mine. Iertarea înseamnă că nu mă mai simt vinovat/ă pentru cine sunt astăzi. Iubirea de sine înseamnă să accept ceea ce nu-mi place la mine.
Din nou, ca un exercițiu de self-help ar fi potrivit: 1) Să evaluezi pe scară de la 1 la 10 cât de mult te iubești în momentul de față. După care, să te întrebi: 2) ce acțiuni fac eu care îmi diminuează stima de sine? Exemplu: nu merg la dans deși îmi doresc. 3) Ce acțiuni pot face azi ca să mă iubesc mai mult? Tip: când ai de făcut o acțiune, gândește-te la o persoană care consideri că se iubește pe sine, ar face ea/el asta? Și nu uita că iubirea de sine este un proces, nu o destinație. Nu ne naștem iubindu-ne infinit, lucrăm pe parcursul vieții la asta.
De ce nu pot să opresc visele despre anumite persoane din trecutul meu?
Visele reprezintă o formă „neregulată” de comunicare între conștient și inconștient. Dacă vrei să afli mai multe despre cum funcționează visele, te invit să-l citești pe Freud și domeniul psihanalizei. Nu poți să oprești fluxul viselor pentru că există un conflict latent nerezolvat, acolo, în inconștient, cu acea persoană. Conflictele pe care nu le rezolvăm (nu le confruntăm direct, în viața reală) nu dispar, ele revin „clocotind” și ieșind la iveală din când în când în vise. Inconștientul nostru folosește simboluri subiective în vis pentru a „aduce aminte” conștientului despre conflictul nerezolvat care creează tensiune în intrapsihic. Pentru a vă clarifica în ce fel de conflict s-a creat, vă poate ajuta procesul psihoterapiei, în care veți reveni asupra relației cu acele persoane și veți căuta sursa conflictului. Atunci când se va produce conștientizarea, visele se vor diminua sau chiar vor dispărea.
Cum să îți dai seama că un om te respinge din cauza depresiei și ce faci ca să îl ajuți? Ce practici pot avea eu ca să nu ajung să îndepărtez oamenii care ar putea să mă ajute, în caz că sunt în depresie?
Una dintre problemele cu care se vor confrunta adesea persoanele cu depresie va fi dezintegrarea sau dorința de izolare. Îți dai seama că te respinge atunci când observi un comportament diferit față de cum era până acum: nu mai găsește plăcere în activitățile zilnice, probabil nimic nu îi mai face plăcere, deci, nu-l mai motivează să acționeze, să iasă, să comunice, să se distreze. O persoană care a pierdut „gustul” vieții are nevoie în primul rând de timp și spațiu ca să integreze ceea ce i se întâmplă. Probabil, nu va dori să apeleze la ajutor imediat. Va încerca să se descurce singur. Din nou, îl putem ajuta prin suport necondiționat, prin mesaje cum ar fi „sunt aici”, „poți să ai încredere în mine”. Oricât de nestructurat ar fi, persoana comunică cu mediul, ar fi bine să fim atenți ce spune, ce și-ar dori, cum o spune. Sigur, ar fi bine să recomandăm ajutorul specializat (psihoterapia, în primul rând) și să semnalăm un caz în care individul este în pericol cum ar fi gânduri de suicid sau automutilare. Un blocaj cu un impact puternic asupra individului diagnosticat este însăși eticheta de depresiv. Eticheta asta este greu de dus și adesea generează un anumit comportament: nimic nu mă poate ajuta, depresia nu se vindecă, rămân cu asta pe viață, mai bine nu mai fac nimic, mai bine nu mai exist. În psihoterapie încercăm să dezlipim această etichetă de diagnostic: persoana nu este egal diagnosticul său. Asta nu înseamnă că negăm simptomele sau boala, ci încercăm să ne focusăm pe ce putem schimba: comportamente, atitudini, convingeri raționale și iraționale, tipare relaționale, cum era viața înainte de diagnostic, care sunt punctele tari ale individului. Ele nu au dispărut nicăieri.
În cazul în care crezi că ești în depresie, gândește-te de ce ai vrea să îndepărtezi oamenii din jurul tău. Oare crezi că ei vor să te ajute, iar tu crezi că te descurci și singur? Ce mesaj vrei să le transmiți prin această respingere? Ce ar face dacă s-ar apropia de tine? Care este pericolul? Dacă îi ții la depărtare cum te simți? Analizează răspunsurile la aceste întrebări și vezi care sunt convingerile tale.
Cum să trăiesc fără să mă gândesc la trecut și la greșeli?
Oare putem anula trecutul? Oare putem anula greșelile? Tot ceea ce putem face este să tragem concluziile din experiențele din trecut și să încercăm să… facem altele în viitor 😊 Oare a greși nu este uman? Știi vreo persoană care nu se gândește la trecut? Niciodată? Toți ne gândim, mai mult sau mai puțin. Îți spun ceva, regretul este sănătos. Vinovăția nu. Regretul ne ajută să conștientizăm ce nu a mers bine în acea experiență și să evităm pe viitor să acționăm în același mod. Regretul arată că ne asumăm ceea ce am făcut sau nu. Deci, este recomandat în primul rând să înlocuiești cuvântul greșeală cu experiență. Cu ce ai rămas din acea experiență? Mai sunt consecințe pe care le suporți în prezent, ca urmare a acelor experiențe? Dacă da, mergi la un psiholog sau psihoterapeut pentru a înțelege în profunzime, integra și accepta experiențele din trecut. Altfel, vei trăi ancorat în trecut, iar asta îți va afecta buna desfășurare a activităților zilnice, viața socială etc.
„Q&A cu un specialist” este o rubrică periodică pe site-ul Sunt Bine, în care vom încerca să te ajutăm cu un răspuns la o întrebare legată de sănătatea mintală. Ia legătura cu noi pe rețelele de socializare Facebook, Instagram sau pe email: [email protected], iar un medic psihiatru îți va oferi un sfat. Garantăm anonimatul.